Mihaela

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Mă numesc Mihaela, am 20 ani și sunt din Pitești-România. În urmă cu aproximativ 2 ani si jumătate, aveam un timp foarte greu în viața mea.

Vroiam să plec din țară, să mă căsătoresc și să fac bani. Toate acestea le doream pentru o viață mai bună și cu mai mulți bani.

Colaboram cu o agenție de manechine, și lucram ca animatoare în cluburi de noapte. Eram o persoana mândră, rea, mă băteam cu oricine mă enerva. (aș vrea să vă povestesc o întâmplare care a avut loc cu vreo două luni înainte de a fi mântuită). O fată m-a enervat foarte rău și, fiind învățată să dau cu pumnul, am umplut-o de sânge în fața colegilor. Am fost dusă la poliție, a nu știu câta oară, profesorii vroiau să mă exmatriculeze, părinții mei erau exasperați de toate nebuniile și problemele pe care le făceam, iar eu i-am spus acelei fete că dacă nu-și retrage plângerea de la poliție o omor). De fiecare dată când cineva mă reclama la poliție, își retrăgea reclamația după două-trei zile, deoarece îi amenințam cu moartea. Am povestit toate acestea pentru a arăta cum eram eu, și de unde m-a scos Dumnezeu.

Într-o zi stăteam singură în camera mea, și mi-au venit în minte toate lucrurile pe care le făceam și mai ales cele pe care le făcusem, toate păcatele din viața mea.

Ma simțeam foarte vinovată pentru tot, iar în acel moment, fără ca nimeni să mă audă, am zis cu voce tare: “Doamne ce se alege de viața mea, dacă mor în acest moment știu că merg in iad!”. La aproximativ o lună și jumătate de când am pus această întrebare, am întâlnit o fată pe stradă care mi-a mărturisit despre dragostea lui Dumnezeu pentru mine.

Am primit o invitație, am mers la biserică, unde era trezire cu pastorul Cris Entong, iar la final m-am rugat să fiu iertată și am simțit în inima mea că toată greutatea păcatului si vinovăția au dispărut de peste mine și am început să plâng fără să știu de ce. Dar toate acele lacrimi au fost lacrimi de eliberare.

A doua zi am mers la școală, neștiind cum sa mă comport față de colegi, care știau cum eram înainte de a fi mântuită. Aveam in inimă bucuria mântuirii și se vedea pe fața mea o schimbare. Colegii m-au întrebat dacă mă simt bine, iar eu am început să le povestec ce s-a întâmplat, cum am fost iertată. Mi-am cerut iertare de la acea fată pe care am umplut-o de sânge, de la toți profesorii mei, și mai ales de la diriginta mea, care a rămas șocată, și zicea că numai Dumnezeu poate face așa ceva.

Cand îi auzeam pe colegii mei cum înjură, cum își bat joc de colegi și profesori, îmi părea rău pentru ei, dar cel mai mult mă gândeam că și eu făceam așa, sau chiar mai rău înainte.

Am început să citesc Biblia, să schimb modul cum mă îmbrac și cum mă comport. Colegii mei erau șocați de mine, nu le venea să creadă ce vedeau.

Dupa două saptămâni de când am întâlnit acea fată pe stradă, am mers la părinții mei să-i văd. Când m-au văzut îmbrăcată decent, cu Biblia la mine, că nu mai înjur, că am anulat căsătoria, au rămas șocați, nu le venea să creadă. Au zis ca trebuie sa vină sa vadă și ei unde merg, cine si ce mi-a spus de m-am schimbat. Au venit amândoi și au fost mântuiți și ei.

Erau bucuroși de tot ce se întâmpla cu viața mea, de schimbările și deciziile pe care le luam.

Am continuat să fac decizii radicale, să spun prietenilor mei despre Isus, despre tot ce a facut El în viața mea, dar cel mai simplu era că ei vedeau schimbarea și singuri mă întrebau despre Isus. Majoritatea prietenilor mei au venit cel putin o dată la biserică.

Acum sunt bucuroasă că sunt mântuită, că o să merg în cer, că am păcatul iertat. În acești doi ani și jumătate au fost foarte dese timpurile când lucruri din trecutul meu veneau peste mine și au încercat de nenumărate ori să strice tot ce făcuse Dumnezeu în viața mea, dar am continuat să mă agăț de El, să tratez cu acele lucruri, să iert, iar Dumnezeu m-a ajutat să merg din victorie în victorie.

Mereu Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru exemplele pe care le-am avut în viața mea, care au fost lânga mine în tot acest timp.

Îmi doresc să mă căsătoresc, să fiu soție de pastor, să fim trimiși și să mărturisim oamenilor despre Isus.

Vreau sa întăresc faptul că dacă acea fată nu îmi mărturisea pe stradă, nu eram mântuită. Evanghelizarea om la om este cea mai puternică și eficientă cheie de a mântui oameni.